Tu, învingând-o greu în luptă, oare,
Sărman prieten, cum arată știi
Magnificu-i veșmânt de sărbătoare
Și florile-i bizare, timpurii?..
Te-am așteptat. Vedenie ciudată,
Pe câmp adese-n cale îmi ieșieai,
Unde și ea venea ades odată,
Și după-a vieții taine tu oftai.
N-ai bănuit că eu voi fi mai tare?
Ai să dispari acum făr’ a iubi?
Că nebunesc de tânăra-mi visare
În flori însângerate-o voi găsi?.
De tine n-am nevoie niciodată,
De râs și plâns îmi pari, bătrâne, -acum!
Tu ai învins, dar eu primesc răsplată:
Dementul râs și țipătul nebun!.
Sensul versurilor
Poezia exprimă disperarea și nebunia naratorului în fața înfrângerii și a pierderii iubirii. El refuză consolare și îmbrățișează nebunia ca pe o formă de răzbunare sau eliberare.