Nu-mi pare rău de zilele-nfocate,
De cele petrecute-n bucurii.
Ele-au trecut – senine și-agitate,
Pământul ni le dă – vor reveni.
Regret că se va stinge ziua mare,
Muri-va pruncul ieri născut abia.
Prietene, ardoarea viitoare
În bezna de-altădată va-ngheța!.
Drum de-aș găsi-n febrila rătăcire,
Eu după ziuă n-aș ofta nicicând.
Nu vreau să-i stric lui sacra întâlnire,
Lui, ce m-așteaptă-aici, oftând.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a regretelor legate de inevitabilitatea morții. Vorbitorul își exprimă regretul pentru stingerea vieții, dar acceptă ciclul natural al existenței și așteaptă reîntâlnirea cu cineva drag.
