Și mintea-ncet mă părăsea
La ușa celei mult râvnite,
Și ziua-n beznă se-ntrupa,
Sporind văpaia mea fierbinte.
Plângeam în sinea-mi, asuprit
De-o parimă, arzândă, vie,
Se dedubala, nesăbuit,
Un gând bolnav de nebunie.
Și-apoi în suflet tulbura
Tăcerea mea deja dementă,
Și primăvara-mi inunda
Cu-o apă grea, indiferentă.
Și ziua-n beznă se-ntrupa,
Mormântul îngheța fiorii
Și mintea-ncet mă părăsea,
Iubita mi-o dătea uitării.
martie 1902
Volumul ”’Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”’
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere, nebunie și uitare. Naratorul se confruntă cu pierderea iubitei și cu o stare mentală deteriorată, simțind cum mintea îl părăsește treptat.