După orașu-ntunecat
Se pierde-al gheții drum.
Eu, cel cu bezna-ngemănat,
Pășeam încet de-acum.
Urla văzduhul răscolit
De-un vifor furios.
Din beznă-n cale mi-a ieșit
Un ins misterios.
De mine chipul și-ascundea,
Pășea-nainte, -ntins,
Spre gheața care se sfârșea,
Spre focu-n neguri stins.
S-a-ntors spre mine și-am văzut
Un singur ochi arzând.
Apoi vîltoarea l-a-ncăput,
Văpaia lui stingând.
Iar cercul glacial l-a spart
Al undelor tumult.
Gingașul chip s-a-mpurpurat
Și neaua a gemut.
Și nu puteam să bănuieac
Când, unde-au apărut,
Cum azuriul vis ceresc
În ape dispărut.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie într-un peisaj întunecat și rece, unde naratorul întâlnește o figură misterioasă cu un singur ochi arzător. Această figură dispare într-o vîltoare, lăsând naratorul să contemple dispariția unui vis într-un peisaj glacial.