Ca-n vremi ce-s azi trecut tezaur
Vii, troică veche, să mă duci,
Şi roţi cu spiţele de aur
Se-afundă-n glod pân-la butuci….
Rusie, biata mea Rusie,
Pământ cu izbe cenuşii,
Cântările ce-n vânt adie
Mi-s dragi ca dragostea dintâi!.
Nu ştiu a-ţi plânge soarta doară,
Am griji mărunte, pământeşti…
Dă-ţi frumuseţea ta barbară
Oricărui vrăjitor doreşti!.
De-o fi să te ademenească
Tu orice greu a-i să-l înduri,
Tristeţea doar de-o să-ţi umbrească
Preagingaşele trăsături! ….
Ei şi? O lacrimă din gene,
Mai mult cu-o grijă…
Şi rămâi
Basma-nflorită pe sprâncene
Şi cântec fără căpătâi….
Căci orice greu uşor îţi pare,
Odihnitor – un drum târziu,
Când prinzi în drum priviri fugare
De sub tulpanul fumuriu,.
Şi cântă surd, a închisoare,
Nealinatul surugiu! ….
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dragoste față de Rusia, văzută ca un pământ al suferinței și al frumuseții barbare. Vorbitorul își exprimă afecțiunea pentru cântecele și peisajele Rusiei, dar și acceptarea stoică a greutăților și a destinului acesteia.
