Iubeam cuvintele de-alint
Și tainica-nflorire-a firii.
Și-abia de o clipă lămurit
Mă bucuram, precum copiii.
Dar când pe câmp în zorii reci
Șopteam chemările neclare,
Știam, prietene pe veci,
Că-mi ești Fecioară-Păzitoare.
Eu, un poet visând, știam
Că n-a avut vreun geniu știre
De libertate, -așa cum sunt
Eu în nevolnica-mi Slujire.
18 octombrie 1902
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Poezia exprimă o legătură profundă cu natura și o formă personală de spiritualitate. Poetul găsește libertate și bucurie în această slujire, contemplând frumusețea lumii și căutând o conexiune divină.