Tu ești sfânta, dar nu-ți dau crezare,
Știu de mult ce s-o-ntâmpla apoi:
S-o deschide ușa-n ziua care
Va veni un lung și alb convoi.
Groaznice vor fi, trezindu-mi teama,
Măștile din alt tărâm…
Eu Îți voi striga atunci: Osana!
Prosternat în tină și nebun.
Și atunci, poate, deșertăciune
Chipul Tău Lucind va arăta
Și, scăpat din închisoarea lumii,
Voi sfârși-ntr-un țipăt viața mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o îndoială profundă față de credință și o anticipare sumbră a morții. Vorbitorul se vede prins într-o lume de suferință, așteptând o revelație finală care să-l elibereze, chiar dacă aceasta înseamnă sfârșitul.