Un umblet mi-a fost viața,
buimac în prada gândului
copleșit de întâmplări.
A scăpărat pe la răspântii
soarele spărgând norii
topiți apoi în ploi.
Mai afund am încercat
să merg în mine.
Totdeauna am revenit
să mă refac.
În casa de sub pădure,
intrând la adăpostul copilăriei.
O cicatrice după alta
mi s-au așezat pe trup –
ca niște dulci stele ale Ursei.
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra vieții și a experiențelor care ne marchează. Vorbitorul găsește consolare și vindecare în amintirile copilăriei, văzând cicatricile trecutului ca pe niște stele călăuzitoare. Este un poem despre reziliență și găsirea refugiului în interiorul propriu.