Nu, nu contează plânsul.
Geneza-ncet respiră adânca-i poezie.
Tu crești! Și-n gălăgie
Te-mpejmuie divinul, încât natura vie
E rai: te soarbe-ntr-însul.
O, grație imediată.
De-obârșii, de lumină în pură izbucnire.
De zori în contopire,
De creangă-nrourată – tu crești! – nu doar iubire.
Mai mult, mai mult, mai mult: ești subjugată.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema creșterii și a inocenței copilăriei, văzute printr-o lentilă poetică și spirituală. Natura este prezentată ca un rai care absoarbe și transformă, iar divinul înconjoară copilul într-un mod protector, dar și copleșitor. Versurile sugerează o transformare inevitabilă și o pierdere a inocenței.