Frumos am fost precum
efebul de la Marathon
și meșterii Atenei bătură o medalie
de aur, să rămână chipul meu
de-a pururi tânăr și strălucitor!
Acuma sunt bătrân și
mi-am pierdut și toată strălucirea
și orice bețivan mă-njură
în porturi, prin tavernele Atenei;
ce mai contează acest zombi,
sufletul meu e-nmormântat acolo
în Glorie: frumos efeb mort
singur înfruntând întreagă
o oștire de barbari!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și pierderii frumuseții, comparând trecutul glorios cu prezentul degradat. Naratorul își amintește de tinerețea sa idealizată și de moartea sa eroică, în contrast cu realitatea sa actuală, marcată de uitare și dispreț.