Ca un mănunchi de mătăsuri fluturând proiectate pe un zid,
Trece pe lângă grilajele unei alei din Kensington Gardens;
Ea nu este decât o anemie emoțională topindu-se încet
în agonia dinaintea sfârșitului.
Iar în jur sunt hoardele de plozi
Aprigi, murdari, fără de moarte ai sărăntocilor.
Ei vor moșteni pământul.
În ea se află deja capătul creației.
Oboseala îi este de o frumusețe extremă și excesivă.
Ar dori mult, mult ca cineva să-i vorbească –
Și îi este aproape groază că eu
voi comite această indiscreție.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie bolnavă și epuizată într-o grădină, contrastând cu hoardele de copii săraci din jur. Sugerează o stare de decădere fizică și emoțională, precum și o reflecție asupra inegalităților sociale și a inevitabilității sfârșitului.