Numai în plutele bătrâne
care foșnesc mai ușor ca aerul,
se pot ascunde zilele.
De fiecare dată când mă întorc
le simt cum s-au strâns roi sub pleoape,
ca niște ciorchini de struguri de ape.
Prin perii de tufe
peștii s-au prins.
Ajung la prund pe calul aprins.
Am adus peste ierburi în spate,
ca pe o tolbă cu proiecte,
un alt suflet cât o cetate.
Între pădure și marele râu
am galopat fără frâu.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și reflecție asupra trecutului, folosind imagini puternice din natură. Naratorul se întoarce în locuri familiare, simțind povara amintirilor și aducând cu sine un suflet încărcat de experiențe.