O frunză uitată de toamnă
Acoperă-n ape o stea,
Şi luna, a toamnelor Doamnă,
Împrăştie aur pe ea.
O frunză, atâta ne lasă,
Când trece foşnind prin porumb,
A pâclelor rece Crăiasă
În drumu-i spre zarea de plumb.
Vin zvonuri încete, încet,
Că nu ştii de sunt sau nu sunt;
Departe, departe-n brădet
Octombrie cântă din vânt.
De ce a venit să s-ascunză
O lacrimă sub pleoape?
Iubirea noastră e-o frunză
Ce-acoperă stele pe ape.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și nostalgie, folosind imagini ale toamnei și ale naturii pentru a ilustra o iubire pierdută sau efemeră. Frunza devine un simbol central al trecerii timpului și al frumuseții fragile.