Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smarandel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.
Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştejit.
Dacă prințul ce domnește
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce lucește
Ca un soare-n fruntea sa,
Încă nu aș fi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.
Vârful peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Și-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.
Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veștejit.
Dacă tânăra domniță
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriță
Șapte ani ca s-o sărut,
Nici atunci eu n-aș fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă atașamentul profund față de un simbol al trecutului, plopul, care, deși uscat, rămâne neprețuit. Refuzul de a-l schimba pe bogății sau plăceri efemere subliniază valoarea amintirilor și a legăturii cu natura.