Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană
Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală
Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală
Poemă scrisă-n Dacia Traiană.
Să pui într-însa viața rusticană
Cu disciplina ei patriarhală:
La opt te culcă și la trei te scoală,
De vrei să cânți natura suverană! ”.
Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene!
Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene,
Și-oi căuta să fiu la înălțime.
Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac
Cu patru strofe, cinci perechi de rime,
C-un boz și cu o pană de gânsac!.
Sensul versurilor
Piesa descrie inspirația poetică primită din natură și tradiție. Vorbitorul este îndemnat să scrie o poezie grandioasă despre viața rurală și disciplina patriarhală, folosind elemente simple precum o pană de gâscă și cerneală din boz.
