N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă și nici
N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braț de flori aici
Să nu mai stăm zadarnic tristețe lângă geam
Când ne-ar fi drag sub cerul adânc ca un ocean.
Și-n loc să fim pe câmpul adevărat străin
Dac-am deschide toate ferestrele puțin
Noi am putea iubito văzând copacii stinși
Că nimeni nu se-ntreabă de ce răsari aci.
Și am învățat pe nume atât de mult flori
Că am rămâne-n urmă cu mii de cărți datori
Și ne-am simți de-odată cu mine calzi și goi
Mai mult, nu ne-am întoarce privirile-napoi.
Sau am putea să facem cu degetele drum
Când am avea atâtea de învățat acum
Și-am fi-nțeles ce-i câmpul întins și neumblat.
În loc să stăm la geamuri cu mâinile sub cap.
N-ai vrea să știm iubito și noi de câte ori
Pe unde trec poeții răsar în urmă flori
N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă și nici
N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braț de flori aici
N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă și nici
N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braț de flori aici
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de a evada din cotidian și de a se conecta cu natura și cu iubirea. Sugerează o invitație la contemplare și la descoperirea frumuseții în lucrurile simple, în loc de a rămâne captivi în tristețe și rutină.