Eu am sărit din rândul lumii;
La loc, tu vino să mă pui!
Îngenunchează-n mine ulmii,
ca într-un râu al nimănui.
Ți-am dat jos puful de gutuie,
azi, doar din urme te culeg,
și ești cea care-n mine nu e
decât un psalm ce-l înțeleg.
N-aș îndrăzni să-ți spun Adio!,
chiar de-aș vorbi în grai de val.
De nu-mi știi viața, învață-o, ști-o,
că o duc în ritm de carnaval!
Mi-e gândul în inimă, o rană;
prin vene-mi curge doar plictis,
și zilele îmi par o mană
a morții rătăcite-n vis.
Mor fete mari în strai de-amurguri,
plâng miere-albinele în stupi,
vinul îmbătrânește-n struguri,
și iarna-i foame-n ochi de lupi.
Sub rochii, sânii-ți torc litanii,
pe-un umăr duci un trist lăstun.
De pleci, nu-ți primeni și anii,
că nu mai știi la loc să-i pui!
A erezii și-a crini miroase,
și a ninsori căzute-n mai,
sufletul tău, în dor și oase,
când în poem te pierd. Știai?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și dezolare după o despărțire. Naratorul se simte pierdut și rătăcit, comparând viața cu un carnaval și exprimând un amestec de tristețe și resemnare.