Frumoasa mea, hai să visăm pe mal
că-n trupul mării își-mplântă spinii
din boturi, când înnebunesc, delfinii
și spintecă spinarea vreunui val!
În viața goală, să întinerim,
și de-om îmbătrâni, să nu ne pese
că n-am schimbat nici visuri, nici adrese,
ci doar de ni-e de-ajuns cât ne iubim.
Ți-oi da, din seară până-n dimineață
dar cu parfum de pescăruși pe față,
și-n rochia din voal de curcubeu,
vei fi Zeița ploilor mereu:
să fii stăpâna mării, nu se-nvață
în școli, ci-așa te naște Dumnezeu!
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste profundă, plasată într-un cadru natural idilic, unde iubirea este văzută ca o forță divină și atemporală. Vorbitorul își oferă dragostea necondiționată, iar persoana iubită este idealizată ca o zeiță a ploilor, stăpână a mării.