Retina mi-e o întindere de clorofilă,
ce-aş vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seve
prin rădăcini ce-nalţ la cer, la soare.. milă
s-amestec; galben cu albastru-n crud de verde..
Să mi-o-nroşesc cu sânge-n ruginiu,
s-o beau licoare-n viile dospite
şi galbenă s-o plămădesc din spice, auriu
covrig, inel s-o fac, pe degete dorite..
Să fiarbă-n tonuri, în culori multicolore
de flori neasemuite-n gând, încântătoare
în amestecul de-aromă, cu penel de aurore..
să mi le fac leac singur, să-mi înving redoare.
Îmi dă respirul veşnic, frunza pulmonară,
ce moare să se nască tot la fel, dintr-un nimic,
fără de plâns, când cade; să nu fie o povară
la neaua sură, întinsă-n iarbă.. pe un coliliu de dric..
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea și ciclicitatea vieții prin prisma culorii verde și a elementelor naturale. Vorbitorul își dorește o metamorfoză profundă, îmbinând diverse culori și senzații pentru a găsi vindecare și sens în efemeritatea existenței.