Sfărâmături de urne — oriunde —
lespezi de marmoră mari
sub care zac atâți legionari,
iată Hinovul; — în el s-ascunde
potopul de secole ce-a curs.
Călcând această țărână mută,
văd ce nu vedeți voi
umbrele-acelor eroi
ai căror urmași suntem noi;
și stând în valea tăcută,
îmi râd de ritm
și de-orice reguli îmi râd;
ritmul meu e zgomotul
ce-l fac cu zalele lor.
Îi văd.. s-arată: sculatu-s-au toți
de sub pietre..
Trec —
Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful,
lat era romanul în spete, -ondulat
avea părul; puternic brațul.
Roma veche întreagă
se-nșiră pe dinaintea mea
Consuli,
proconsuli,
matroane, copile, liberți —
Roma veche întreagă
pontifeci, apoi, și vestale,
flamini,
saturnale. —
Salutare, eternă stea,
pe-aceste țărmuri pribeagă.
Tăceți, o! versuri deșerte..
Și tu, la pământ, poete; —
trec Cezarii —
sărută pământul acesta
e sfânt.
Sensul versurilor
Piesa evocă trecutul glorios al Romei Antice și al eroilor, îndemnând la respect și recunoștință față de moștenirea lăsată. Poetul se simte conectat la acest trecut, disprețuind regulile convenționale și celebrând zgomotul armelor.