Mi-e frică pentru viitorul care-a fost
Când mă afund în cunoștințele incerte,
De timpul dus ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde-n vreun sor, încet, în trepte.
Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli,
Neîmpărtășind din știința din străbuni,
Uitând de genii, pe „dive” făcând idoli
Și demiurgi veroși, „regi” noi, dintre nebuni.
Regret indiscutabil timp pierdut
Să-nvăț percepte-n loc de experiențe,
Ce-aș fi avut câștig.. Eram mai priceput,
Precum bunica, din legende, prin pasențe.
Sunt încă un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire într-un zadar
De-a nu trăi realu-n timp util,
‘ntr-o lume fără mall.. doar c-un bazar.
Deplâng fără de lacrimi ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit,
Cu gând la buni, ce debitau „prostii”
De gânduri nesfârșite, de-un sfârșit.
Suntem o umanitate-n cercetare
De trecut, un viitor plin mistere,
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare,
La ce nu știm! Ne prosternăm, a cere!?.
Ne redescoperim naivi urmași
De culmi, ce-n timp demult am fost deja,
Ca-ntr-un mister, nesățios atrași
De cum era.. Și vis ne e, la fel, de-a exista!..
22. 11. 2010
Sensul versurilor
Piesa exprimă o melancolie profundă față de viitor și o idealizare a trecutului. Vorbitorul deplânge pierderea cunoștințelor strămoșești și se teme de ignoranța prezentului, căutând răspunsuri în trecut pentru a înțelege viitorul incert.