Gândurile mele, zboară, zboară, zboară
Peste ani din timpuri care mă-nfioară,
Păsări călătoare străbătând seninul
Unor vremuri care ne-mplineau destinul.
Munții de plăcere, văi de încântare,
Chipuri neatinse de vreo întristare,
Trupuri în splendoarea nopților febrile,
Mângâieri ascunse-n zâmbete subtile.
– Ți-amintești, iubito, râul dintr-o vale
Unde rătăcisem puncte cardinale,
Timpul, anotimpul, tot, dar nu pe noi,
Ți-amintești popasul și ce-a fost apoi:.
Peticul de iarbă, brazii ce priveau
Îngerii aceia care se iubeau
Sub un cer albastru, singurul veșmânt
Al iubirii noastre transformată-n cânt?.
– Mi-amintesc, dar glezna, tu mi-ai sărutat
Sau a fost doar râul, când am traversat?
Este-o amintire care mă-nfioară,
Căci și eu am gânduri care zboară, zboară ….
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Cântecul visurilor”).
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice ale unei iubiri trecute, folosind imagini ale naturii și ale momentelor intime împărtășite. Versurile explorează frumusețea și efemeritatea acelor clipe, lăsând o senzație de melancolie și dor.