Suflaseră îngerii goarna,
Iar norii, tăcuți și cuminți,
Făcuseră pace cu iarna
Și toate-ale sale dorinți.
Lăsaseră fulgii să cadă
Pe-o lume prea rece deja,
Iar ei se-adunau în zăpadă
Și totul în jur strălucea.
Un râu și un colț de pădure
Visau c-au venit inorogi
C-un ger ce le face mai sure
Fantomele fără dârlogi.
Credeau că din nări își revarsă
Tot frigul, prin aburi de sloi,
În ziua-nghețată și ștearsă
Din timpul ce pare de-apoi.
Căci vine-a zăpezii stăpână
Și-aduce un soare cu dinți
Înfipți într-un alb de țărână
Din visuri când reci, când fierbinți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume hibernală magică, populată de elemente fantastice și învăluită într-o atmosferă visătoare. Natura se transformă sub atingerea iernii, iar granița dintre realitate și fantezie devine neclară.