Amintirile mele sunt vii
și au prins rădăcini într-un loc
unde-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.
Fericite, acolo răsar
ca lăstari ce se-nalță spre cer,
și-mi aduc bucurie în dar,
într-un fel ce îmi e un mister.
Uneori, într-o stare de vis,
trec de poartă și merg pe un drum
care-mi este doar mie permis,
ca turist în al vieții album.
S-a-ntâmplat să m-opresc sub un brad
ce-mi părea mai puțin cunoscut,
nu știam ce a fost ca răsad,
și demult acea zi a trecut.
El mi-a spus -mai degrab-a șoptit-
că mi-a fost doar privirea ce Ea
mi-a trimis-o și tare-am iubit
amintirea în care-a zis “Da! ”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(30 sept. 2015, Vol. “Zece”)
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea amintirilor și modul în care acestea pot aduce bucurie și consolare. Naratorul își amintește de un moment special din trecut, o declarație de dragoste, care încă îl emoționează profund.