De bună seamă, te vei duce, vară,
Căci dorul meu de tine a murit
Și-mi este ca pământul pârjolit
Din care-aștept ca toamna să răsară.
Mi-ai fost prea mult cu ifosele tale
Ce-au inundat și-au ars în vâlvătăi
Meleagurile-n care pașii tăi
S-au rătăcit de-obișnuita cale.
Vreau să dispari și n-am să-ți spun adio,
Lumină-n căpătâi, nu vei avea
Și mă voi bucura la moartea ta,
Iar tu-n cealaltă lume, nu vei ști-o.
M-ai chinuit cum nicio altă vară
N-a mai făcut-o-n anii ce-au trecut,
Așa că du-te în necunoscut
Și pune-ți singură fitil și ceară!.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o despărțire dureroasă de o vară personificată, aducând cu sine sentimente de regret și eliberare. Naratorul își exprimă dorința ca această perioadă să dispară, fiind asociată cu suferință și dezamăgire.
