Înspre ce se-ndreaptă, unde vor ajunge,
Nu pot ști, nu ține de natura lor,
Nu pot orizontul vieții a-l străpunge,
Căci necunoscută-i calea undelor.
Dacă se vor sparge-n stâncile din maluri,
Dacă se vor pierde-n clipe de nisip,
Nu vor să o știe și se-ndreaptă-n valuri
Spre necunoscutul tainei fără chip.
Este doar o cale și-o urmează-n unde
Care nu se-ntreabă, în frânturi de gând,
Ce se-ntâmplă-n ceață, ce se mai ascunde
Pe sub bolta nopții-n zare apărând.
Poate-i o vecie-n care vor renaște,
Poate-i altă mare, poate nu-i nimic
Din ce timpul nostru pare a cunoaște
Și, în veșnicie, e atât de mic.
Bolta le îndeamnă calea să-și urmeze,
Stelele-s vrăjite și, în urma lor,
Lasă ani-lumină care să conteze
Doar în nemurirea veșniciilor.
Daniel Vișan-Dimitriu
(28 aug. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea călătoriei necunoscute a undelor, simbolizând destinul și incertitudinea vieții. Undele urmează o cale fără a se întreba, acceptând necunoscutul și veșnicia.