În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Așternând sub copite săgeți ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.
Din privirea-nghețată aruncă ninsori
Ce transformă în alb tot ce-nseamnă culori,
Iar în urmă ridică, în vuiet cumplit,
Viscoliri ce-ngrozesc și anunță sfârșit.
Și aleargă, aleargă, trecându-și prin zări
În copite-nvelite-n ai iernii fiori,
Moștenirea de gheață a Marelui Ger
În Regatul de Nord, cu o parte din cer.
Se oprește curând și scrutează, mirat,
O lumină de care credea c-a uitat
Și o vede acum licărind ca o stea
Rătăcită-n deșertul sticlirii de nea.
E mai vechiul dușman, e năvalnicul foc
Ce apare prin inimi în ierni cu noroc
Alungându-le doruri, tristeți și ninsori,
Prin ferestre-ncărcate cu dalbele flori.
Daniel Vișan-Dimitriu
(02 dec. 2018, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie conflictul dintre iarna rece și o lumină caldă, simbolizând speranța sau amintirea într-o perioadă dificilă. Focul florilor albe reprezintă o forță vitală care alungă tristețea și dorul, aducând căldură în mijlocul frigului.
