E-un țărm ascuns și nu i-am dat un nume,
Căci n-am găsit niciunul potrivit,
Deși eu cred că mai există-n lume
Și fericirea fără de sfârșit.
E-un loc în care timpul se oprește
Și jurul, tot, îmi pare nemișcat
Atunci când un sărut se prelungește
În clipe care drumul și-au uitat.
Doar marea mai respiră-n valuri blânde
Ce ne-oglindesc lumini de-apus pe chip
În frământări de trupuri prea flămânde
Și prea fierbinți în marea de nisip.
La ceas târziu, când cerul se-odihnește
Sub licărul venit din galaxii,
Lumina Lunii pare că mărește
Cu ore lungi de noapte-ntreaga zi.
Iar țărmul, locul nostru fără nume,
Ne pare nou, deși e neschimbat
Ca un hotar la margine de-o lume
Din care, împreună, am plecat.
Sensul versurilor
Piesa descrie un loc idilic, un țărm ascuns, simbol al unei iubiri eterne și al fericirii nemărginite. Este un refugiu unde timpul se oprește, iar legătura dintre doi oameni devine mai intensă sub lumina blândă a lunii și a apusului.
