Daniel Vişan-Dimitriu – Liniște Albă în Val de Vecie

Tu, omule din Țara de Sus,
ce faci cu toate amintirile pe care le-ai dus
în golul de dincolo de pietrele căzute din munte
atunci când își scutura pletele cărunte,
iar vântul vuia
de parcă ar fi vrut să spună ceva și nu putea
din cauza forfotei lor de sub cușma ta?
Eu zic să le lași să se scurgă-n șerparul
care ți-a fost darul
atunci când ai scos oamenii răi
din turmele de oi pierdute printre brazii ce făceau umbră alor tăi
și i-ai făcut să dispară
iară și iară din țară.
Iar dacă, într-o zi, vei ajunge cu ele acasă,
lasă
din liniștea albă a pletelor tale
să curgă la vale
toate acele zile care n-au vrut să renunțe
și s-au făcut grăunțe gata să se pronunțe
când le va veni sorocul
să-ți răsară la focul din locul
în care de-un val de vecie le-ai dus:
în Țara de Sus.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)