Eu sunt visul ce se-așterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvențe puse-n salbă.
Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.
Vin cu cele luminoase
și le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte.
În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre șoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăștiate-n noapte.
Și îl fac să își revină,
îl aduc, din nou, în scenă
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.
Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineață,
și iubirile murinde
vor avea o nouă viață.
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea viselor de a transforma gândurile și amintirile, aducând lumină și speranță chiar și în iubirile pierdute. Visul devine un refugiu și o sursă de renaștere emoțională.