La poarta nopții-albastre, n-am să bat,
Nici pașii-n dreptul ei nu-mi voi opri,
Chiar dacă cerul, într-o bună zi,
S-ar travesti în calea de urmat.
În ciurul meu de timp, sunt gânduri noi,
Lipsite de poveri albastre, reci,
Pierdute pe-ale clipelor poteci,
Iar calea ce-o urmează e-un șuvoi.
Ce le așterne-n pacea ca de vis
Și-n strălucirea unui univers
În care stelele sunt pași de vers
Pe calea neștiutului promis.
Nu, n-am să bat și nici n-o voi privi
Atunci când pragul nopții de păcat
Mă va minți că-i drumul de urmat
Și că-l voi trece într-o bună zi.
Daniel Vișan-Dimitriu
(6 iun. 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Poezia explorează refuzul de a urma o cale aparent atrăgătoare, dar potențial înșelătoare. Vorbitorul preferă să-și creeze propriul drum, ghidat de gânduri noi și de o viziune personală asupra universului, refuzând ispita unei căi prestabilite, chiar dacă aceasta pare promițătoare.