Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așază bruma peste vii-
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?.
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesat,
Să răzăm dulce capul meu,
De sânul tău, de sânul tău! (x2)
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne plimbam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?.
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei..
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s! (x2)
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră, decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!.
Tarzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii..
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? (x2)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și melancolia față de o iubire pierdută, accentuată de peisajul autumnal. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și își exprimă regretul că persoana iubită nu mai este alături.
