Valurile mării, în privirea-ți caldă,
Își ridică fruntea-nspre ochii tăi,
Încercând să vadă cum în ei se scaldă
Amintiri din anii când erați văpăi.
Tu și el și visul, tu și el și viața
Plină de mirarea dansului în doi,
Tu și-nserarea, el și dimineața
Brațelor întinse către tine, moi.
Dintr-o amintire, într-un val de mare,
Intru cu sfială, te privesc și tac,
Dar îmi vezi privirea, trupul ars de Soare,
Lacrima din gândul cu un singur leac.
Vii să-mi fii zeița renăscută-n ape,
Visul de-altădată, dar venit din cer
Ca un înger care, vrând să-mi fie-aproape,
Aripile-și lasă-n stelele ce pier.
Îți cuprind ființa. Mâinile-amândouă
Îți aduc suflarea spre un piept flămând
A simți plăcerea unui strop de rouă
Din câmpia unui suflet fremătând.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema iubirii pierdute și a amintirilor nostalgice. Naratorul își amintește de o relație trecută, comparând-o cu valurile mării și cu frumusețea naturii, exprimând dorința de a retrăi acele momente.