S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.
Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
și-a amintit ce-nseamnă zi senină,
și zbor, și fugă de singurătate.
S-a ridicat și a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă și se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.
În roua dimineții le clătește,
adună, a’ florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubește
și își aduce-aminte, dintre drumuri,.
doar unul, unde îi plăcea să zburde
și unde-odată se simțea iubit,
trecând de munții de idei absurde,
căci e din nou un vânt de răsărit.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 iun 2015, Vol. “Zece”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o renaștere spirituală și emoțională. Protagonistul se ridică din întuneric și depășește temerile, amintindu-și de momentele de bucurie și iubire. Metafora vântului de răsărit sugerează un nou început și o perspectivă proaspătă asupra vieții.