La focul din pădure, în fața unui cort,
Simțeam cum frigul nopții îmi cere-apropierea
De steaua care-alături își vrea alinierea
Cu drumul meu de gânduri, cu visul meu rebel
Ce-a prins-o-n mreaja-i dulce din ultimul apel.
O mână se întinde – o ancoră-n adâncuri
Îi tulbură străfundul dorinței ce-și tăcea,
Ascunsă-n sedimente, puterea de-a urca
Spre valul de deasupra, spre cerul de cristal
Ce-i umple, rar, pocalul din visul abisal.
Pe umăr mi se-așterne un râu cu un parfum
Ce-și poartă către boltă divinul așteptat
De Luna care-n cerul atât de-ndepărtat
Își amintește Raiul din ziua de-nceput
Și de eternitatea întâiului sărut.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment romantic petrecut în natură, lângă un foc de tabără. Vorbește despre apropierea dintre două persoane, dorința ascunsă și amintirea eternă a primului sărut.