El cântă, iar vocea-i divină
Aduce în suflete dor,
Căldură sau rece fior,
Iubire, plăcere şi vină.
În jur se apleacă-n tăcere
Oţelul pornit din priviri
Călite în false iubiri
Sub aspre şi reci viziere.
Încep să se nască-ntre gene,
Crescând în luciri de opal,
Izvoare din tainice-avene.
Se scurg picături de cristal
Lăsând pe-ale pleoapelor trene
Sclipiri din adâncul astral.
Daniel Vişan-Dimitriu
(1 feb. 2018, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa explorează impactul emoțional profund al artei și al iubirii asupra sufletului uman. Descrie o transformare interioară, o eliberare a emoțiilor pure, asemeni unor cristale, care lasă o amprentă astrală.