Îmi rezerv, an de an, doar pe-o seară, la han,
Încăperea de zbor. Am un dor arzător
De-un dorit adăpost, cu un timp ce-a fost
Și se-ntoarce la han doar o dată pe an.
Nu știu cum s-a-ntâmplat, ce sau cine mi-a dat
O idee sau gând că, aici ajungând,
Voi putea să-mi refac și să-mi fie pe plac
Ce aleg dintr-un an, când revine la han.
De atunci, vin mereu și, din sufletul meu,
Răbufnește o zi ce vrea altfel a fi
Și, în ore de-apus, o ridic mai presus
De ce-a fost, căci, din an, e aleasă la han.
Când în zile mai schimb, simt deasupra un nimb
Și, prin ceea ce sunt, prin târziul cărunt,
Se întâmplă iertări, mai învie uitări
Și mă-nvăluie-n han amintiri dintr-un an.
Chiar în anul acest’, vreau să scap de un lest
Ce-mi apasă pe piept. De aceea aștept
Să mă-ndrept, în apus, c-o dorință în plus
Doar pe-o zi, pe un an, o-ncăpere și-un han.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nostalgiei și a reîntoarcerii într-un loc special, hanul, o dată pe an, pentru a retrăi amintiri și a găsi alinare. Este o călătorie interioară de iertare și acceptare a trecutului, cu speranța de a se elibera de greutăți.