Trimisesem un gând printre spice și maci,
Să-ți mai cânte de dor, să-ți aducă-n priviri
Străluciri de opal, dar i-ai spus: “Tu să taci!”
Și-ai plecat peste câmp, macii tăi să-i admiri.
Gândul meu s-a făcut nor ascuns în văzduh,
Șoim cu flăcări în ochi, ciocârlie în zbor,
Zeu cu aripi de cer, fum și spirit, și duh
Însetat de priviri c-o scânteie de dor.
A zburat, a privit și, c-un ultim oftat,
De acolo, de sus, a-ncheiat în “Amin!”
Tot ce-a vrut și n-a spus, tot ce el a-nsemnat
Cât a fost când voiam doar un gând să-ți închin.
Te priveam cum pluteai pe un câmp prea golit
Și de flori, și de noi, doar un strat de pământ
Ca un tremur de vis pe un pat învechit,
Ruginit, aruncat sub rafale de vânt.
Mâna ta mângâia spicul marelui gol
Din trecutul strivit pe cărarea cu maci
Scuturați de un timp ce-a-nsemnat un ocol
Prea întins și pierdut în trecutul lui “Taci!”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(28 mai 2019, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dor și pierdere, cauzat de tăcerea și respingerea unei persoane dragi. Vorbitorul își exprimă tristețea și dezamăgirea față de golul lăsat în urmă, atât în suflet, cât și în peisajul înconjurător.
