Toamnă ruginie, toamnă încărcată
Cu prinosul verii, cu al viei rod,
Adu bunăstarea mult prea așteptată
Și-i fii-mplinirii visului rapsod.
Vino cu blândețe, fără întristare,
Vino cu căldura serilor de mai
Și alină-n codru frunza care moare
Cu o doină-n care să-i șoptești: “Mai stai!”.
Dacă norii negri vin să te-nsoțească,
Fă-i să plângă iute lacrimi ca un cânt
Care să mai spele, să mai limpezească
Tot ce întinează viața pe Pământ.
Mie, toamnă blândă, toamnă ruginie,
Lasă-mi neschimbată calea pe un drum
Care-mi e plăcere, pace, bucurie,
Toamna mea de aur, toamna mea de-acum.
Daniel Vișan-Dimitriu
(3 oct. 2017, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu toamna, văzută ca un anotimp al recoltei și al melancoliei. Poetul își dorește ca toamna să aducă pace și bucurie, purificând tot ce este negativ și lăsându-l să-și urmeze calea neschimbată.