El – un stejar ce străjuie-o pădure,
Ea – salcie la margine de ape,
Mlădie-n calea vânturilor dure,
Și c-o dorință: lui, să-i fie-aproape.
Nu îi desparte mult, doar o alee
Pe care merg, ținându-se de mână,
Cu suflete-n ținuturi elizee,
Perechi ce au iubirea ca stăpână.
Nu-i mult iar el, de-o vreme, își întinde
Pe sub pământ, o aripă răzleață
Ce rădăcina salciei cuprinde
Și-n șoapte de iubire o răsfață.
De-acum sunt împreună, ca și când
Ea salcie acum, iar el stejar,
În dragostea ce n-au uitat nicicând,
S-au regăsit și-s împreună, iar.
Daniel Vișan-Dimitriu
(3 mai 2016, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste metaforică între un stejar și o salcie. Ei se regăsesc și se unesc în dragoste, depășind obstacolele și devenind inseparabili.