Ce-i fi făcând pe-acolo unde ești?
Pe-aicea plouă liniștit… pustiu…
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi povești.
În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deși-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deși cu gândul tot te-aștept să vii.
Și-așa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră…
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dor și singurătate într-o zi ploioasă de duminică. Naratorul își amintește cu melancolie de fericirea trecută și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea persoanei iubite, simțindu-se absent și pierdut în gânduri.