Tristeți adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuști și panoramă,
Tristeți de șubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;
Tristeți de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de clește,
De-un vânzător de floricele
Și-un papagal care ghicește;
Tristeți de după-amiezi cu soare
Cu moleșita lor căldură,
Cu cerșetori fără picioare
Ce cântă dureros din gură;
Tristeți de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Și de maimuți ce imitează
Și râd urâte la norod;
Tristeți haine și adânci
De-acvile cu lanțuri la picioare,
Visând seninătăți de stânci
La ușa cuștilor murdare;
Tristeți bolnave de flașnete
Cu valsuri vechi și anodine,
Tristeți și moaște de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de tristețe și regret, asociate cu imagini ale unui iarmaroc decăzut și ale unor vieți marginalizate. Versurile evocă o senzație de melancolie atemporală, sugerând că aceste emoții sunt adânc înrădăcinate în experiența umană.