Pe dealul negru şi sălbatic,
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.
De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Că de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.
Pe coasta dinspre Cetăţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.
Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri.
Pe-un vârf gigantic de cetate,
Părea, mişcat de boarea sării,
Ca nişte aripi ridicate
La marginile zării.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă romantică și contemplativă petrecută într-un peisaj natural. Doi oameni stau împreună pe un deal, privind apusul și simțind o conexiune profundă, aproape ca și cum ar fi o singură entitate. Imaginea trenului care urcă dealul adaugă un element de melancolie și trecere a timpului.