În ce regat, în care ferice veac, sub care
Conjuncție de astre, în marmuri nesăpate,
Și-n care zi țâșnit-a ideea minunată
De-a face bucuria să tremure-n pahare?
Din toamne aurite e zămislită. Vinul
Vârtos și roșu curge prin șir de generații
Ca râul veșnic – timpul – și ne redă preaplinul
De foc și de tărie în tainice libații.
În noaptea veseliei, în clipa de restriște,
Reface deopotrivă încrederea și-avântul,
Iar ditirambu-acesta în care-mi înalță cântul
Din veac închinătorii s-au priceput să-l iște.
Învață-mă, tu, cupă, a vieții povestire
S-o-nșir; e grămădită cenușă-n amintire.
Sensul versurilor
Piesa este o odă închinată vinului, văzut ca o sursă de bucurie, tărie și inspirație de-a lungul generațiilor. Vinul este invocat ca un simbol al vieții și al amintirilor.