Aceasta e moneda de fier. O iau în mână
Și uitându-mă cu teamă la cele două fețe,
Răspuns îi cer la vechea, nedezlegata taină:
De ce bărbatul are nevoie de iubirea
Unei femei? Ridică-ți privirea. Se boltește
Deasupra cer cvadruplu ce sprijină potopul,
Puzderia de stele, planete mișcătoare.
Adam, părinte tânăr, și-un tânăr Paradis.
A Domnului lumină pogorâtă-n fiecare
Făptură. -N labirintul acesta ți-e curată
Răsfrângerea. Cu banul de fier să dăm din nou.
Căci este o fermecată oglindă. Al lui revers
E nimeni, și nimic e, și umbră, și orbire.
Ești tu. Cu două fețe de fier. Același este
Ecoul. Mâna, limba, sunt martori infideli.
Iar necuprinsul centru-al monedei este Domnul.
Nici laudă n-aduce, dar nici osândă. Uită.
Atins de mișelie, de ce nu te-ar iubi?
În umbra ei tu cauți sărmana, vana umbră
A ta. Și în cleștarul străin e chipul tău.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană și căutarea sensului vieții prin intermediul unei monede de fier metaforice. Aceasta reflectă dualitatea existenței și nevoia de divinitate, punând întrebări despre iubire, identitate și relația cu sacrul.