Marea.
Înainte ca visul (sau teama) să țeasă
Mitologii și cosmogonii,
Înainte ca timpul să se transforme-n zile,
Marea, marea veșnică, exista deja, era.
Cine este marea? Cine este acea violentă
Și străveche ființă care roade pilonii
Pământului și este una singură și mai multe mări în același timp?
Cine-o privește o vede pentru prima dată
Mereu. Cu uimirea pe care-o trezesc
Lucrurile elementare, frumoasele
Seri, luna, focul aprins într-un cămin.
Cine este marea, cine sunt eu? Ziua care va urma
Agoniei mi-o va dezvălui.
El Mar.
Antes que el sueno (o el terror) tejiera
Mitologias y cosmogonias,
Antes que el tiempo se acunara en dias,
El mar, el siempre mar, ya estaba y era.
Quien es el mar? Quien es aquel violento
Y antigua ser que roe los pilares
De la tierra y es una y muchos mares?
Quien lo mira lo ve por vez primera,
Siempre. Con el asombro que las cosas
Elementales dejan, las hermosas
Tardes, la luna, el fuego de una hoguera
Quien es mar, quien soy? La sabre el dia
Ulterior que sucede a la agonia.
Sensul versurilor
Poemul explorează misterul și eternitatea mării, reflectând asupra existenței și a locului omului în univers. Marea este prezentată ca o entitate primordială, martoră a timpului și a miturilor, iar eul liric își caută identitatea în raport cu această forță naturală.