O cântăreață simplă, cuprinsă de-ntristare,
o porumbiță albă ascunsă în pădure,
copacii-i răscolește cu blânda ei chemare
când ciugulește mirtul și boabele de mure.
Gru-gru.. cântă când vede că ziua se ivește;
și-apoi, după amiază, când soarele-i vivace,
din arborele falnic, care pe culme crește,
se uită cum stau dealuri în liniște și pace.
Arípile-și deschide-n lumina irizată,
și, biata, se-ntristează că este izolată;
cu penele zburlite, ce glugă-i sunt, ușoară,.
simțind impuls de mamă gătită ca să nască,
ea cu iubire munții ar vrea să-i liniștească..
și munții dorm, și bezna încet o înconjoară.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unei cântărețe singure, comparată cu o porumbiță, care tânjește după companie și liniște, dar este izolată în mijlocul naturii. Ea își exprimă dorința de a aduce pacea, dar este învăluită de întuneric și singurătate.