Cred când îmi spui că nu plăceai lumii, iubito,
În copilăria-ți, și mamei urâtă-i erai,
Până când mare-ai crescut, pârguindu-te-n taină;
Da, mi te-nchipui ca pe-o copilă ciudată.
Floarea de vie, nici ea n-are chip și culoare,
Rodul însă, când copt e, farmecă oameni și zei.
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea unei persoane care nu se simțea acceptată în copilărie, dar care a găsit frumusețe și valoare în sine odată cu maturizarea. Metafora florii de vie subliniază ideea că frumusețea adevărată se dezvăluie în timp.