De-abia ieri fu creștetul tău castaniu ca bucla iubitei
A cărei gingașă făptură din depărtare mă cheamă;
De timpuriu îți înseamnă fruntea sur argintie
Zăpada ce-n noaptea cu viscol te potopise.
Ah, viața la fel apropie vârste-ntre ele și leagă,
Așa cum un vis nestatornic pe azi și pe ieri le-a legat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a modului în care viața apropie și leagă momentele, similar cu un vis efemer. Munții Alpi sunt o metaforă pentru această transformare, cu referire la amintiri și iubire.