Versuri corectate și adnotate
De-abia ieri fu creștetul tău castaniu ca bucla iubiteiA cărei gingașă făptură din depărtare mă cheamă;De timpuriu îți înseamnă fruntea sur argintieZăpada ce-n noaptea cu viscol te potopise.Ah, viața la fel apropie vârste-ntre ele și leagă,Așa cum un vis nestatornic pe azi și pe ieri le-a legat.
În Alpi îi e femeii-ngăduit(Ferească Dumnezeu de-așa păcat!)Să aibă doi bărbați. Cine-a scornitNăravul ăsta nu știu. Nu-i ciudat,Un cavalier servente de-ai găsit.Iar după ce pre dânsul l-ai aflatÎncepe-un fel de-a doua cununie,Față de care prima-i nerozie.
Într-un ținut pe care nu-l cunosc – se spuneCă Alpii veșnici depărtări cuprind –Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul –Cu Tălpile orașul în ating -.La poate mii de MargareteSfielnice se leagănă în vânt –Din ele – în zi de August – care EștiEu însămi, care sunt?
Niciodată nu am văzut, spun ei,Nemuritorii Alpi privind în jos,Cu frunțile ating firmamentul,Cu sandale orașul,Umil cu picioare ceDesenează în joc margarete.Cine domnule, ești tu, cine eu,În zi de august?
lui Giancarlo Vigorelli.Nimeni n-avea ceea ce el avea,superba lui trufieşi elefanţiişi labele lor sfărâmând vertebreleacestor Alpi albiţi de spaimă.Călca, de-abia să se audă, peste stâncişi s-auzea în lună, şi.nimeni nu mai văzuse trâmbiţelede piatră ondulândă ale acestor fiare.Şi n-au învins.